Povestea Daciei

Povestea Daciei

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, o familie de păstori daci din Munţii Cindrel. Ei aveau o fată pe nume Dacia.

Într-o zi, în satul lor au năvălit cuceritorii romani. Printre ei era şi  fiul împăratului roman. El se chema Romeo.

Într-o zi frumoasă de martie, Dacia era cu oile la păscut. S-a aşezat pe o pajişte, la umbra unui copac, şi a început să cânte. Romeo a auzit cântecul fetei şi s-a apropiat pe nevăzute. A văzut-o pe Dacia şi s-a îndrăgostit de ea pe loc.

 La rândul ei, Dacia l-a văzut şi ea şi s-a îndrăgostit nebuneşte.

Dar ei nu se puteau căsători fiindcă erau duşmani. Dacia s-a gândit să meargă la Sfânta Duminică ca să o ajute să se poată căsători cu el cumva şi să facă pace între daci şi romani.

Tatăl ei era un mare şef în rândul dacilor şi, când a auzit că s-a îndragostit de un roman, nu a mai lăsat-o să iasă din casă. Era mereu închisă într-o cameră şi, când pleca, era păzită de o rândunică.

Într-o zi, Dacia se gândi să evadeze. Ea avea o poţiune care putea ajuta pe oricine să se transforme în orice. O rugă pe randunică să o lase să plece; în schimb, o va ajuta să se transforme în prinţesă. Rândunica a fost de acord şi a lăsat-o să plece.

Dacia a mers la Sfânta Duminică. Aceasta a primit-o înăuntru. Sfânta Duminică i-a spuse că, dacă va avea o zi grijă de animalele ei, îi va da o mână de ajutor. Dacia avu grijă de animale şi Sfânta Duminică îl sfătui pe tatăl ei să facă pace cu romanii.

Astfel, cu ajutorul Sfintei Duminici, s-a făcut pace între daci şi romani.

Dacia şi Romeo se căsătoriră şi trăiră fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa!

                                Sfârşit 

Poveste de Evelina–Maria Voicu